Consiliile Elevilor sunt o formă de organizare asociativă a elevilor şi reprezintă un factor important al democratizării şcolii şi a relaţiilor profesor-elev. Prin intermediul acestui cadru de organizare elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului reprezentativităţii. Elevii pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare. Modalităţile prin care sunt realizate aceste procese sunt determinate de cultura organizaţională a şcolii.
Consiliul Național al Elevilor ca organizație națională, reprezintă interesele elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi privat din România la nivel şcolar, local, judeţean şi naţional
→ este structură consultativă, partener al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (M. E. C. T. S.);
→ este organizat şi funcţionează conform Regulamentului – cadru aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 4247 din data de 21.06.2010, publicat în Monitorul Oficial;
→ are un caracter apolitic nefiind subordonată niciunui interes de partid.
Consiliile Elevilor sunt structuri prin care elevii pot contribui la îmbunătăţirea societăţii din care fac parte. Fie că îşi reprezintă un coleg în faţa profesorilor, fie că organizează activităţi extraşcolare: training-uri, concursuri, acţiuni caritabile etc., Consiliul Național al Elevilor este singura structură condusă şi organizată de elevi, pentru elevi.
În curs de actualizare....
Calendarul și procedura alegerilor pentru Biroul Executiv C.Ş.E.
19 sept. - 21 oct. → Alegeri la nivel de clasă, în toate unitățile școlare.
→ prin vot
→ participă toți elevii din clasă
19 sept. - 8 oct.→ Depuneri candidaturi online www.wedu.ro
Dosarul de candidatură trebuie să conţină urmatoarele documente:
→Curriculum Vitae al candidatului în format Europass;
→Plan de activităţi pentru C.Ş.E. pe anul şcolar respectiv;
→Scrisoare de motivaţie;
→Acordul părintelui.
9 - 10 oct.→ Validare candidaturi
11 - 21 oct. → Alegeri președinte C.Ș.E.
Acesta este ales prin vot direct şi secret de către toţi elevii unităţii de învăţământ. În funcție de numărul de elevi din unitatea de învățământ pot fi aleși 1-3 vicepreședinți (până la 500 de elevi, un vicepreședinte, între 500 și 800 elevi, 2 vicepreședinți, peste 800 de elevi, 3 vicepresedinti). Vicepreşedintele/ţii vor fi aleşi ca urmare a obţinerii locurilor doi/trei la alegeri.
Secretarul va fi ales prin vot de către membrii C.Ș.E.
22 – 31 oct. → Alegeri C.J.E.
→ Se aleg președintele, vicepreședinții, secretarul și cei cinci responsabili de departamente.
2 nov. → Comunicarea către responsabilul M.E.C.T.S. a reprezentanților aleși – C.Ș.E.-uri și C.J.E.-uri.
Candidaturi depuse
→ Candidaturi C.Ş.E. 2010
→ Candidaturi C.J.E. 2010
→ Candidaturi C.N.E. 2011
→ Candidaturi C.Ş.E. 2011
Alte informații
→ Ghid privind desfășurarea alegerilor pentru Consiliul Național al Elevilor - 2011
→ Notă MECTS către Inspectoratele școlare
→ Ordinul MECTS 4247/ 21.06.2010
→ Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.E.
→ Strategia și calendarul alegerilor - ghidul C.N.E.
→ Candidaturi C.Ş.E. 2011 la nivel naţional