Rolul Internetului în viaţa elevului

Elev în clasa a 8-a la şcoala 93 "EMIL RACOVIŢĂ" din Bucureşti. Am descoperit de curând că sunt pasionat de arta fotografică. Sunt un mare iubitor al muzicii. Sunt chitarist, însă scriu şi poezii. Ador muntele, dar şi marea.


Instituţie: SCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 93 EMIL RACOVITA

Încerc să ating un subiect destul de sensibil: elevii au nevoie de teme la şcoală şi cel mai simplu pentru ei este copiatul referatelor de pe internet. Internetul în viaţa elevului este pentru acesta şi un prieten şi un duşman. Deci, iată că internetul poate avea şi influenţe mai puţin bune asupra vieţii unui elev. Trebuie să recunoaştem că este tentant pentru un elev care vrea să-şi facă tema repede, comod şi fără prea multă muncă.
Dar ce ne facem cu reţelele de socializare? Nu suntem atraşi să stăm prea multe ore la calculator şi să uităm de teme?

După cum bine stiţi cu toţii, internetul este cel mai căutat, folosit şi iubit de către toţi oamenii, printre aceştia numărându-se şi elevii. Dar care sunt cele mai folosite site-uri de pe internet? E greu de spus, fiindcă, în funcţie de necesităţi sau preferinţe, elevii accesează diferite site-uri. Cu siguranţă, cea mai accesată reţea de socializare din lume este FACEBOOK. Când elevii au nevoie de teme la şcoală ce accesează? GOOGLE sau site-urile cu caracter educativ. Ei bine, internetul în viaţa elevului este pentru acesta şi un prieten şi un duşman.

Bineînţeles, nu mai are rost să spun de ce internetul este prietenul elevului, fiindcă probabil că asta o ştiţi cu toţii. Când ni se dă la şcoală o temă, o lectură de citit şi nu putem să o terminăm singuri, evident că o căutăm pe internet. Însă cu timpul acest lucru a devenit o obişnuinţă, fiindcă nu ne mai ajutăm de internet ca să ne facem temele, ci luăm totul de-a gata de pe internet, fără măcar de a mai modela fragmentul respectiv. Astfel că, în loc să luăm o carte de la librărie, bibliotecă sau, cel puţin să o luăm de pe internet, să o citim pentru a face un rezumat sau un referat, în funcţie de cerinţele profesorului, unii dintre noi luăm un rezumat sau un referat, de pe diferite site-uri special concepute pentru asta, deja făcut de un alt elev mai conştiincios.

Deşi pentru unii ar părea că toate exemplele enumerate mai sus se încadrează în categoria efectelor pozitive, nu este aşa! Unii se bucură când iau o notă mare pe o lucrare, care nici măcar nu le aparţine, dar în capul lor ce rămâne? Mai NIMIC. Unii dintre cei care practică frecvent acest copiat de pe internet, nici măcar nu citesc textul respectiv, astfel că atunci când profesorul citeşte acel material observă diferite greşeli ortografice, de punctuaţie sau incoerenţe în ceea ce priveşte înţelegerea textului. Elevul respectiv primeşte o notă mică, deşi, dacă şi-ar fi conceput de unul singur materialul, ar fi putut lua o notă mai mare. Spre exemplu, am observat că, atunci când elevii unei clase trebuiau să facă o prezentare publică a referatelor lor, în timp ce un elev îşi citea lucrarea, pe referatele a încă cel puţin 9 din 24 de elevi, se regăsea exact acelaşi lucru. Ori este logic că nu puteau 9 copii din 24 să se gândească exact la acelaşi lucru! Faptul că unii elevi iau totul de-a gata de pe internet, se observă cel mai bine atunci când aceştia trebuie să scrie, spre exemplu, o compunere imaginativă pe un anumit subiect, iar compunerea unor elevi de clasa a VII-a sau a VIII-a, era simplă şi cu multe greşeli, ea putând fi confundată cu a unuia de clasa  a III-a.

Deci, iată că internetul poate avea şi influenţe mai puţin bune asupra vieţii unui elev. Dar nu site-urile sunt problema, ci faptul că se găsesc informaţii tentante pentru un elev, care vrea să-şi facă tema repede, comod şi fără prea multă muncă.

Un comentariu la “Rolul Internetului în viaţa elevului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>